intr'o dimineata frumoasa de vara, m'am hotarat sa merg la o spalatorie auto, pentru a'mi, bineinteles, nu'i asa, spala, si anume, masina. care, dupa vreo ora, a fost. spalata. exterior si interior. spuma, ceara, parfum, tot tacamul. apoi, in drum spre casa, m'am oprit in centrul orasului, si am intrat pentru cateva minute, intr'o banca. nu din aia de stat pe ea, in parc. o banca unde isi tin unii fraieri banii, si alti fraieri fac credite. (eu ma incadrez la ambele situatii...) dupa ce mi'am terminat treaba, m'am urcat in masina si am plecat. dar, pe masura ce mergeam prin frumosul oras (cu geamurile inchise si cu A/C dat drumul), am observat ca mirosul frumos de parfum de pin se transforma incet-incet in mirosul mai putin frumos de... cacat! n'am mai rezistat si am tras pe dreapta, hotarat sa descopar sursa miresmei care imi intorcea stomacul pe dos... si, am descoperit'o! venea de pe talpa mea stanga si, implicit, de pe pedala de ambreiaj, care, ambele, erau pline de cacat de caine! pe care il luasem, neatent (boul!), din fata mai sus-numitei institutii, in plin centrul orasului! nu am timp sa insir aici milioanele de injuraturi slobozite (si, atentie, nerepetate!) la adresa tuturor cainilor, si, mai ales, a proprietarilor acestor patrupede prietenoase (nu e cainele cel mai bun prieten al omului? hm...). oricum, mi'au trebuit cateva ore sa curat toate rizurile pedalei (si, de asemenea, ale pantofului) de cacat, si cateva zile sa scot duhoarea din masina...

si asta nu e tot. de nenumarate ori am fost martor la nesimtirea celor care isi plimba cainii pe strada sau prin parc, trecand nepasatori mai departe, dupa ce animalul lor s'a cacat pe mijlocul trotuarului (sau aleii, depinde). in momente ca acelea, mi'as fi dorit sa am tupeul (ceea ce, din pacate, n'am!) sa'l iau de ceafa pe respectivul dobitoc (si nu ma refer la caine) si sa'l apas cu fata in cacatul defecat de dragul lor animal. o fi atat de greu sa iei o punga si sa strangi mizeria facuta de propriu'ti prieten necuvantator? nu cred. pentru ca in alte tari se practica asa ceva, si in niciun caz de frica amenzii... (care, la noi, exista doar pe hartie; in realitate, cine a luat vreodata amenda pentru asa ceva?)

dragi iubitori de caini. fac un apel pe aceasta cale... o pula. nu. n'o sa se schimbe niciodata aceasta stare de fapt. imi doresc, doar, sa luati cat mai multi cacati de pe strada pe talpile voastre de prosti si sa'i duceti in masinile sau in casele voastre de prosti. si sa va bucurati de ei. mult.

de fapt, n'ar trebui sa ma agit, ci doar sa casc ochii cat mai bine, atunci cand merg pe jos. pentru ca romania nu e altceva decat o mare punga, plina cu cacati de caine...

timpul frumos a scos pe strazi si pe sosele impatimitii autovehiculelor pe 2 roti. dar majoritatea sunt niste tampiti inconstienti, care circula haotic, netinand cont de regulile de circulatie, de ceilalti participanti la trafic si, mai ales, neavand costume de protectie.
sunt convins ca biciclistii si "scuter-istii" habar nu au de reguli si semne de circulatie. si, cu toate astea, o lege de cacat (ca, de altfel, toate legile din tara asta) le permite sa circule absolut peste tot si sa provoace tot mai multe accidente, in care, de cele mai multe ori, tot ei au cel mai mult de suferit, si, cateodata, le sunt chiar fatale... ei merg pe principiul: "am loc, ma bag, lasa ca ma vede el (soferul) si ma fereste". dar nu se gandesc ca exista si soferi mai putin experimentati, sau prosti, care n'o sa'i "fereasca"... de exemplu, esti pe banda din dreapta si vrei sa virezi la dreapta. nu te mai uiti in oglinda laterala dreapta, si faci manevra. dar, in acelasi timp, un dobitoc pe scuter te depaseste prin dreapta si vrea sa mearga inainte... si... se lasa cu tamponari, politie sau chiar ambulanta...
in cazul motociclistilor,e mai rau... circula cu viteza excesiva, ca s'o impresioneze pe proasta de pe locul din spate, sau ca sa vada lumea ce "motor jmeker" si'au tras ei, si foarte, foarte putini au costume de protectie; cel mult au casca. in rest, blugi sau pantaloni scurti, tricou si adidasi sau slapi (!). cat de cretin sa fii sa nu'ti dai seama ca daca te dezechilibrezi si cazi de pe motocicleta, chiar si la 40 km/h, iti faci niste rani care necesita spitalizare si, uneori, recuperare? sau, poate, or avea tricouri din kevlar si bermude cu insertii de otel?? daca au avut bani sa'si ia "motor" puternic, de ce nu'si cumpara si costum de protectie, cizme, aparatori de genunchi si coate? e mai importanta impresia pe care o faci celorlalti, sau propria'ti viata? de fapt, lumea e impresionata si cand moare unul care gonea cu 180 km/h printre masini, imbracat cu chiloti de sport...
nu vreau sa fiu inteles gresit. nu sunt invidios pe cei cu "motoare", pentru ca nu ma atrag ("motoarele") in mod deosebit. admir cu placere o motocicleta puternica si pe cel care are curajul s'o stapaneasca, dar cand il vad ca o conduce imbracat ca pentru plaja, mi se face scarba... de inconstienta lui...

omul e un animal social, care simte nevoia de prieteni. si totusi, de unde stii ca cineva iti e prieten? ce anume defineste acest concept: prietenia? greu de spus... oamenii sunt dificili, plini de toane, si, mai presus de toate, egoisti. prietenii exista doar in planul ideal, nu si in realitate. barfe, certuri, dezamagiri si chiar rupturi apar si in cazul "celor mai buni prieteni", pentru ca fiecare isi urmareste interesul personal...
doi baieti-barbati-prieteni. merg impreuna la scoala, la fotbal, la bere, se joaca (pentru ca barbatul este, de fapt, un copil mare) impreuna pe calculator, se cearta, se imbata, se impaca. la un moment dat, unul dintre ei intra intr'o "relatie serioasa"... si adio fotbal, bere, calculator; pentru ca acum intervine asa-zisa "robie a carnii", care dureaza pana cand cei doi "iubiti" se despart (inevitabil, nu? daca nu evolueaza in casatorie, dar chiar si atunci...) si apoi, "masculul ranit" se intoarce la "prietenul" sau, la fotbal, la jocuri si la betii... pana la urmatoarea "cucerire" - si ciclul se reia.
nu mi se pare corect ca prietena/sotia sa'ti spuna: "in seara asta stai acasa cu mine, sa ne uitam imbratisati la televizor", iar tu sa accepti, chiar daca programasesi mai demult altceva (mai... barbatesc) cu "prietenul" tau...
dar... asa se intampla, de obicei. "prietenii" sunt lasi si... daca nu inveti sa'i accepti - ramai singur. cu prietena/sotia (in cazul in care exista...).
la un joc "adevar sau provocare", fiind impreuna cu patru prieteni si partenerele lor (si eu cu a mea), am primit o intrebare (putin cam rautacioaso-tendentioasa, mi s'a parut) de la una dintre fete: "care este cel mai bun prieten al tau?". a fost un moment de liniste; toata lumea si'a indreptat privirile spre mine, asteptand raspunsul. care a intarziat... ce puteam sa spun, ca sa nu se supere nimeni? ii consideram pe toti (inclusiv pe fete) "prietenii" mei... dar "cel mai bun prieten"...? pana la urma, am dat'o pe glume... dar, in acelasi timp, ma gandeam ca cel mai bun prieten al meu sunt eu...