moartea unui om e considerata, de catre cei mai multi dintre noi, o tragedie, o mare pierdere. un eveniment trist si ireversibil. dar, de aici si pana la isteria care a cuprins mapamondul la aflarea vestii ca a murit michael jackson, e cale lunga. si batatorita, as putea spune. de prostia "fanilor"!
bun. a murit "megastarul". succesul mondial si incontestabil al muzicii pop. pana aici, n'am nimic de obiectat. dar crizele de "durere devastatoare" vazute si auzite cam peste tot in lume, si in special, in romania, mi se par grotesti si dezgustatoare. si caracterizate de cel mai pur snobism si de cea mai crasa ipocrizie.
totusi, in afara muzicii, a fost un simplu om. ca toti oamenii. ca mine si ca tine. ca oricine altcineva de pe lumea asta. si atunci, de ce? de ce sa'mi arborez eu la balcon esarfa de doliu, de ce sa merg prin oras cu avariile aprinse la masina, de ce sa claxonez ca un apucat? michael jackson nu a fost un iisus, un budha, un mohammed sau un moise. cei care acum tremura incontrolabil si plang la colt de strada au uitat ca tot ei au hulit si au dispretuit cand "idolul" lor a fost implicat in scandalul cu pedofilia... si multe altele.
probabil ca vor urma sa organizeze pelerinaje la mormantul lui, sau sa'l sanctifice... nu m'ar mira nimic.
nu ma intelegeti gresit. nu'l judec si nici "nu'l vorbesc de rau" pe mort. acolo unde e acum - "rest in peace". dar nici nu pot sa ma prefac. imi pasa de moartea lui michael jackson cum imi pasa de moartea unui vecin de bloc, sa zicem. simplu. decent. fara lacrimi de crocodil, fara crize de "parkinson" provocat. in cazul asta, a murit un om, nu si muzica lui.
de fiecare data ma surprinde, ma uimeste si ma "umple de spume" prostia omeneasca. care este nemarginita si la nivel mondial...
acum, ca sa'mi atrag simpatia "fanilor-michael", propun o sinucidere in masa. caci a murit un dumnezeu. ...NOT!!!